creare site de prezentare profesional

Crearea unui site de prezentare profesional

Site-ul de prezentare reprezintă imaginea afacerii pe internet.

Pentru o firmă care ține mult la imaginea proprie, un site de prezentare trebuie făcut cu o deosebită atenție la detalii. Fiecare poză, fiecare cuvânt, fiecare element grafic, trebuiesc analizate cu atenție pentru a fi în concordanță cu imaginea afacerii.

Atunci când realizezi un site, imaginile trebuie să respecte și alte standarde în afară de cele artistice sau de calitate. O imagine pe internet trebuie să fie conținută de un fișier cât mai mic, pentru a se încărca cât mai repede, indiferent de viteza conexiunii. Dimensiune fișierului ce conține imaginea trebuie să fie redusă fără a compromite calitatea vizuală sau rezoluția acesteia.

Sunt firme care au deja un logo, dar de cele mai multe ori acesta este prezent în fișiere ce nu corespund standardelor de calitate necesare în realizarea unui site de prezentare profesional. Pentru a putea prezenta respectivul logo este necesară vectorizarea acestuia și transformarea apoi în fișiere la rezoluția necesară.

Un logo vectorizat va putea fi folosit ulterior și în alte proiecte: bannere de mari dimensiuni, reclame în presa scrisă sau la TV, flyere, afișe stradale.

Mai pe scurt:
Realizarea unui site de prezentare profesional necesită mai multă atenție, mai multe ore de muncă, prin urmare calitatea acestuia se va reflecta în preț. Prețul unui site de prezentare profesional va fi ceva mai mare comparativ cu cel al unui site creat pornind de la un șablon standard.